FINALA EUROVISION 2012. Marcel Pavel, despre șansele României: „În finală încep cumetriile”

FINALA EUROVISION 2012. Marcel Pavel, despre șansele României: În finală încep cumetriile
Publicat: 23/05/2012, 15:23
Actualizat: 24/05/2012, 17:10

„Sper să ne calificăm în primii zece la EUROVISION 2012„, a declarat Marcel Pavel pentru gândul. Artistul, care a reprezentat România în 2002, la concursul european care s-a desfășurat atunci la Tallin, în Estonia, reușind să o claseze pe locul 8, spune că piesa cu care s-a prezentat MANDINGA în semifinala Eurovision „este una bună”, iar „show-ul trupei a fost ok”.

Cu toate astea, artistul a sesizat că solista Mandinga, Elena Ionescu, a avut emoții „Nu știu ce să spun despre problemele tehnice, pentru că nu am fost acolo, dar s-a văzut pe fața ei că s-a întâmplat ceva”, spune Marcel Pavel.

„A fost un decalaj la jumătatea piesei între partea orchestrală și linia melodică, și asta ar putea fi datorat problemei tehnice”, susține muzicianul, care nu este adeptul teoriei conspirației.

„Se putea întâmpla, nu trebuie acum să credem că cineva ne-ar fi vrut răul. Noi, ca nație, suntem talentați în a inventa scenarii”, punctează Marcel Pavel. Pentru el e important că România a reușit calificarea în FINALA EUROVISION 2012. „Abia acolo vor începe cumetriile”, susține artistul. „În ultimii ani voturile se dau în funcție de vecinătate. Eu îți dau ție, tu îmi dai mie”, comentează interpretul modalitatea de acordare a punctajului.

După show-ul de sâmbătă, când la Baku se va decide câștigătorul competiției, Pavel vede România în primii zece clasați și are un sfat pentru solista Mandinga: Să-și controleze emoțiile și „să fie foarte atentă la intonație”. „Elena este o fată puternică. Piesa este bună, iar show-ul este ok”, a declarat el pentru gândul.

Iar pentru români: „Să-i aplaude pe artiști când se vor întoarce în țară, pentru că la Baku au reprezentat România”.

FINALA EUROVISION 2012 se va desfășura sâmbătă, 26 mai, de la 22.00

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Poate să stea în picioare” Florin Piersic a început procesul de recuperare după operația la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
×